duminică, 17 aprilie 2011
Comunicat Departament Juridic
COMUNICATUL nr.15 din 14.04.2011
Din motivările instanțelor de judecată din jud. Teleorman și Mehedinți, se desprind următoarele concluzii, care au condus la decizii favorabile membrilor sindicatului:
1. Nulitatea deciziilor de recalculare, deoarece deciziile au fost emise pe perioada când H.G. nr.735/2010 era suspendată prin Decizia nr.338/28.09.2010 a instanței de la Cluj și apoi anulată prin Decizia nr.38/2011 a ICCJ, astfel că H.G. nr.735/2010 fiind suspendată, nu si-a mai produs efectele juridice în perioada 28.09.2010 - 31.01.2011. La data de 31.01.2011 a fost abrogată prin OUG nr.1/2011.
Faptul că ,,laboratorul portocaliu” a interpretat efectul Deciziei nr.338/2010 ca nefiind ,,erga omnes” este acum în favoarea noastră. Ne dorim să aibă cât mai mulți ,,specialiști”, care să interpreteze ,,corect” deciziile instanțelor.
2. Cuantumul pensiilor recalculate nu trebuia diminuat prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. Instanța a reținut că aplicarea acestei modalități a pornit de la un raționament nelegal, întrucât autoritatea statului nu poate încălca un drept fundamental, dreptul la pensie, listat în categoria dreptului de proprietate de practica Curții Europene de la Strasbourg, pe motivul că nu-și găsește arhivele.
Începând cu data de 31.01.2011 prin adoptarea OUG. nr.1/2011, obligația pensionarilor de a procura și prezenta documente doveditoare cu veniturile brute/nete, a fost anulată și transferată în sarcina instituțiilor militare.
Pe cale de consecință, activitatea de recalculare a pensiilor s-a dovedit a fi neconformă cu legislația în domeniu.
3. Alte concluzii desprinse de av. Gâlcă din pledoaria la bară, au fost transmise președinților de filiale pentru a fi aduse la cunoștința avocaților desemnați.
DEPARTAMENTUL JURIDIC - 14.04.2011